Suporterii lui West Ham au un nou erou! Knollsy este deja cunoscut de toți fanii „ciocănarilor”, după ce fanul de 58 de ani a avut puterea să facă „instrucție” cu ultrașii olandezi, în ultimul duel european al echipei care a fost adversara celor de la FCSB în grupele Conference League.
West Ham se apropie de ziua în care va juca finala Conference League, dar mai ales familiile jucătorilor nu pot uita ceea ce au pățit în Olanda, la finalul meciului care a adus calificarea în ultimul „act” de la Praga.
Knollsy este cu siguranță ultrasul-erou al lui West Ham, după ce suporterul de aproape 60 de ani s-a bătut de unul singur cu huliganii lui AZ Alkmaar, la meciul din semifinalele Conference League.
„Experimentatul” suporter a luat atitudine și a apărat inclusiv familiile jucătorilor, care au fost amenințate de ultrașii gazdelor, fanii olandezi fiind furioși după eliminarea din a treia competiție europeană.
„Nu sunt un erou! Am crezut că forma cea mai bună de apărare este să ataci. Nu-mi plac oamenii care se bat, dar era clar că vor să facă probleme și nu am vrut să ajungă în spatele nostru. I-am văzut cum au doborât barierele, s-au strâns la marginea terenului și se îndreptau spre primul grup de fani pe care i-am avut la meci. Am știut ce au de gând să facă și nu i-am lăsat. Erau ultrași, puteai să observi asta și din ceea ce purtau (n.n. îmbrăcăminte)”, a mărturisit fanul deja celebru al londonezilor.
„Dacă ați văzut pozele, sunt cinci-șase bărbați în fața mea, pe care încerc să-i alung. Nu știu cum, doi au ajuns în spatele meu. Iar unul m-a lovit constant în zona capului. Așa am ajuns să am ochiul vânăt. Nu mă simt prea rău, dar s-ar putea să merg la spital pentru un consult”, a completat „Knollsy”, care a făcut față unei asemenea lupte chiar dacă recent s-a ales cu o proteză la șold.
Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de English Football News Community (@hubfootballuk)
O postare distribuită de English Football News Community (@hubfootballuk)
Foarte apreciat pe rețelele de socializare după ce și-a pus „capul la bătaie” în Olanda, „Knollsy” a avut partea de o surpriză la revenirea pe tărâm britanic.
După ceea ce a făcut în Olanda, „Knollsy” a fost primit ca un zeu la Londra, la meciul de duminică al lui West Ham cu Leeds, câștigat de „ciocănari” cu scorul de 3-1.
De meserie electrician, „Knollsy” a fost surprins alături de jucători la final și a fost ovaționat de fanii care au venit la meci, mulți dintre aceștia alegând să distribuie fotografii cu fanul-erou pe rețelele de socializare.
Suporterii cer acum ca fanul-erou să nu lipsească de la Praga, acolo unde West Ham se va lupta pentru al treilea trofeu european din istoria clubului pentru care au jucat și Răzvan Raț, Ilie Dumitrescu sau Florin Răducioiu.
În finala din Cehia, West Ham, care a mai cucerit Cupa Cupelor și Cupa UEFA Intertoto (ambele competiții desființate) are o misiune grea cu Fiorentina, care a scos-o în semifinalele Conference League pe Basel.
Câștigătoarea Conference League are locul asigurat în finala Europa League. Prima ediție, cea din 2022, a fost câștigată de AS Roma, după 1-0 la Tirana cu Feyenoord.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER